Conectare în avans
Conectare înainte de călătorie prin intermediul aplicației sau online
Pentru cine?
Conectarea în avans prin intermediul aplicației pentru smartphone sau online reprezintă o soluție practică dacă obișnuiți să planificați totul online sau dacă nu doriți să instalați o unitate de bord în vehiculele dumneavoastră. În orice caz, vă puteți conecta online fără înregistrare.
În calitate de client înregistrat, puteți utiliza datele de acces pentru portalul pentru clienți. Aceasta înseamnă că datele vehiculului dumneavoastră din portal sunt disponibile și pentru conectarea online.
Clienții neînregistrați au posibilitatea de a crea un cont de conectare. Astfel, aveți posibilitatea de a salva online sau în aplicație autovehiculele și traseele la care se referă conectarea dvs.
Unde?
Aplicația este disponibilă pentru sistemele Android și iOS și poate fi descărcată gratuit din magazinele respective.
Pentru a vă conecta online, faceți clic aici:
Doriți să plătiți taxa rutieră prin intermediul aplicației fără rezervare prealabilă? Utilizați aplicația TollNow acum - disponibilă în prezent numai pentru Apple iPhone și iPad.
Cum?
Limbile de utilizare ale sistemului sunt: germană, engleză, franceză, poloneză, română și olandeză. Procesul de conectare este același, atât în aplicație, cât și pe internet.
O scurtă prezentare generală: înainte de începerea călătoriei, introduceți datele autocamionului, ora de plecare și destinația dumneavoastră. Sistemul calculează traseul și include și traseele care nu sunt supuse taxelor rutiere. În plus, sunt luate în considerare și drumurile închise și restricțiile de trafic.
La încheierea procedurii de conectare, primiți la cerere, pe lângă actul justificativ de conectare, și indicații detaliate referitoare la navigație, pe care le puteți tipări, descărca sau trimite prin e-mail. Este posibilă și trimiterea numărului de conectare prin SMS, pe mobil.
Conectările se pot face cu până la 24 de ore în avans. Puteți alege ora de început a deplasării și astfel începutul perioadei de valabilitate a actului justificativ de conectare. Momentul la care trebuie să fie finalizată cel târziu cursa este calculat automat de sistem. Perioada de timp conține un tampon pentru pauze scurte, blocaje de trafic și alte întreruperi.
Pentru a simplifica procesul de conectare, clienții înregistrați se conectează cu datele de acces din portalul pentru clienți. Acest lucru le permite să acceseze mijloacele de plată și vehiculele salvate. Există și opțiunea de a salva traseele conectate. Clienții neînregistrați își pot crea un cont de conectare, în care pot fi salvate traseele utilizate frecvent, autovehiculele, precum și trei mijloace de plată.
Traseele conectate prin aplicație sau pe internet pot fi, de asemenea, anulate tot prin intermediul aplicației sau de pe internet.
Video
Videoclipul vă oferă o prezentare generală a opțiunilor de rezervare.