Recomandări pentru o călătorie fără probleme

Survenirea unei defecțiuni la unitatea de bord sau la modulul DSRC poate duce la oprirea de către Oficiul federal pentru logistică și mobilitate (BALM) în vederea efectuării unui control. Prin urmare, rețineți următoarele informații despre utilizarea corectă a unității de bord și a componentelor sale.

OBU

Pentru un contact perfect

  • Vă rugăm, nu demontați singur unitatea de bord și nu o modificați. Aceste operațiuni pot fi efectuate numai de către un partener de service certificat de Toll Collect.
  • Vă rugăm, nu conectați alte dispozitive la OBU. Acestea pot duce la defecțiuni sau disfuncționalități ale unității de bord.
  • Divizarea semnalului de la tahometru, care este utilizat pentru sistemul de înregistrare automată a taxei rutiere, poate duce la defecțiuni sau la disfuncționalități ale unității de bord.

Întotdeauna fără probleme

  • Dacă unitatea de bord nu funcționează corespunzător (becul LED roșu luminează), conectați-vă manual prin internet sau prin aplicație.
  • În caz de defecțiuni la unitatea de bord, deplasați-vă la cel mai apropiat partener de service Toll Collect.
  • Dacă apare mesajul de eroare „BLOCKED DE” (BLOCAT DE), vă rugăm să luați legătura doar cu serviciul pentru clienți Toll Collect.

Antenă

  • Între antena GPS Toll Collect (sau antenă combinată) și alte antene GPS (de exemplu, pentru sistemele de navigație) este necesară o distanță minimă de 300 mm.
  • Între antena GPS Toll Collect (sau antenă combinată) și alte antene (de telefonie mobilă, radio, CB) este necesară o distanță minimă de 150 mm.
  • Distanțele se măsoară din mijlocul până în mijlocul respectivelor antene.
  • Toate antenele Toll Collect sunt proiectate exclusiv pentru unitatea de bord.

Modul DSRC

Câmp liber

Spațiul de deasupra modulului DSRC precum și 190 mm față de șofer și 70 mm față de pasager trebuie să fie păstrate libere:

  • Vă rugăm, nu aplicați autocolante, ecusoane, steaguri sau fanioane în această zonă.
  • Nu trebuie plasate obiecte între modulul DSRC și parbriz.

Zonă fără interferențe

Dispozitivele electronice pot provoca interferențe electromagnetice. Este obligatoriu ca toate dispozitivele care nu sunt necesare pentru funcționarea autovehiculului (în special transformatoare de tensiune și elementele de iluminat) să fie decuplate de la rețeaua de bord, pentru a evita posibile defecțiuni.

  • Vă rugăm, nu apropiați de modulul DSRC cabluri de încărcare pentru telefoane mobile, laptopuri, convertoare de tensiune sau alte dispozitive similare.

Montarea corectă

Modulul DSRC trebuie lăsat întotdeauna în poziția de montaj stabilită:

  • Unghiul de montaj al modulului DSRC nu trebuie modificat.
  • Vă rugăm să vă asigurați că cablajul modulului DSRC este intact și, în caz de deteriorare vizibilă, deplasați-vă la un partener de service Toll Collect.